Nu promite manifestare. Într-o industrie care trăiește exact din promisiunea asta, ea îi spune pe nume: o prostie. Și explică de ce, fără menajamente: nu poți manifesta nimic dacă nu îți poți urmări gândurile și emoțiile, iar oamenii rămân doar cu dezamăgirea. Nu promite nici curaj dinainte. Spune fix invers, că el vine după acțiune, nu înainte de ea, și că cine zice că are nevoie mai întâi de încredere de fapt amână. Mai e și un coach care spune că răspunsurile sunt la client, nu la coach, ceea ce e o poziție proastă comercial într-o meserie care se vinde ca sursă de răspunsuri. A plătit pentru convingerile astea: ani întregi trăiți cu frica, cu rușinea și cu vinovăția de impostoare, o stare care s-a mai domolit abia când a luat diploma, și nici atunci de tot. Am citit sute de povești. A Luminiței Picu ne-a rămas prin ordinea în care a făcut lucrurile: și-a pus titlul lângă nume și a publicat prima postare publică înainte să aibă diploma care să o îndreptățească, fără portofoliu, fără nimeni în spate și fără garanția că iese ceva.
Din procesul de selecție al Volumului 2

